9.9 C
Botoșani
marți, 23 aprilie 2024

Incendiu la Guranda. Un bărbat a suferit arsuri după ce a încercat să stingă singur flăcările

Un bărbat, în vârstă de 51 de ani, a suferit arsuri pe față și mâini în timp ce încerca să stingă un incendiu care s-a produs în gospodăria sa. S-a întâmplat în urmă cu puțin, în localitatea Guranda. Un vecin a văzut flăcările și a sunat după ajutor.

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Trușești, cu două autospeciale cu apă și spumă, un echipaj aparținând Serviciului Județean de Ambulanță, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Durnești.

Aceștia au constatat că ardeau violent un adăpost de animale, lemne de foc și furaje, iar proprietarul prezenta arsuri pe mâini și față. Bărbatul a fost preluat de echipajul medical și transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Pompierii au intervenit rapid și au oprit propagarea flăcărilor la mai multe utilaje agricole, dar și la celelalte construcții din gospodărie. Intervenția a fost îngreunată de vântul care sufla cu putere și întreținea arderea. O capră care se afla în adăpost nu a mai putut fi salvată.

Cel mai probabil, incendiul a fost generat de utilizarea focului deschis în spații deschise.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA