1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

În Răchiţi se poate, în Botoşani nu. Cum arată un drum asfaltat în 2 luni şi cum arată strada Maramureş la 7 luni de la începerea lucrărilor – GALERIE FOTO

drum costesti - strada maramures

Un proiect se finalizează la timp iar lucrările sunt de bună calitate dacă autorităţile locale îşi dau interesul şi urmăresc ceea ce face constructorul. Spre exemplu, în comuna Răchiţi s-a asfaltat un drum de 2,4 kilometri în aproape două luni. În municipiul Botoşani, o stradă de circa 600 de metri nu a putut fi finalizată nici măcar în şapte luni.

Primăria comunei Răchiţi a demarat în acest an un proiect care viza asfaltarea unui drum de 2,4 kilometri în satul Costeşti, un drum care trebuia făcut de la zero. În urma licitaţiei organizate, firma Transporturi Auto a câştigat cu preţul de 1,37 milioane lei.

Lucrările au început pe data de 1 octombrie iar în mai puţin de două luni oamenii din localitatea Costeşti au beneficiat de un drum asfaltat. Gheorghe Iacob, primarul comunei Răchiţi, susţine că aproape în fiecare zi a fost pe şantier şi a urmărit stadiul şi calitatea lucrărilor iar acum afirmă că angajaţii firmei Transporturi Auto şi-au făcut foarte bine treaba.

„Chiar dacă a venit cu preţul cel mai mic, constructorul a făcut o lucrare de calitate. A respectat totul. Pe 24 septembrie 2015 am dat ordinul de începere a lucrărilor iar pe 1 octombrie au început treaba. La o asemenea lucrare trebuie să participe toţi, beneficiarul, dirigintele de şantier, proiectantul, constructorul. Trebuie să lucreze în echipă. De când au început lucrările la acest drum, am fost aproape zilnic să văd ce se întâmplă, dacă sunt oamenii la treabă, cum lucrează. Uneori am fost şi de două ori pe zi. Pe acest drum s-a pus un strat de 25 de centimetri de balast, un strat de 12 centimetri de piatră de munte şi 10 centimetri de asfalt. Dacă reuşeam să începem cu o lună mai devreme, acum erau finalizate inclusiv podeţele. Dalarea şanţurilor şi podeţele rămân să se finalizeze în primăvară pentru că vremea nu mai permite”, a precizat Gheorghe Iacob, primarul comunei Răchiţi.

drum Costesti (4)

Tot anul acesta, primăria Botoşani a demarat un proiect care viza reabilitarea străzii Maramureş din municipiu. Este vorba de o stradă care are puţin peste 600 de metri iar valoarea totală a lucrării a fost de 897.500 lei (fără TVA). Licitaţia a fost câştigată de firma Delta Con, cea care a făcut asfaltarea pe strada Primăverii. Pe data de 4 februarie 2015, primarul Ovidiu Portariuc a trimis un comunicat de presă prin care anunţa: “În cursul zilei de astăzi, la Primăria Botoşani, a fost semnat contractul pentru reabilitarea și modernizarea străzii Maramureș.  Lucrările vor începe de îndată ce condițiile meteorologice vor permite intervenția”. Conform edilului, timpul de execuție era de 6 luni.

În cursul acestui an, am scris de mai multe ori că sunt probleme, că nu se lucrează pe strada Maramureş şi că nu se va finaliza la timp dar reprezentanţii primăriei ne dădeau asigurări că situaţia este sub control. Pe data de 8 octombrie 2015, primarul Ovidiu Portariuc, plecat în America pentru a învăţa administraţie publică, a trimis al doilea comunicat de presă referitor la strada Maramureş. De această dată, edilul ne anunţa că reziliază contractul cu firma Delta Con pe motiv că nu şi-a respectat contractul şi că la data de 30 septembrie 2015 stadiul lucrărilor era de doar 44%.

„Nu voi tolera acest comportament iresponsabil al unor constructori care, după ce câștigă o licitație, își bat joc de contractul cu Primăria și de cetățenii acestui oraș, întârzâind nepermis de mult finalizarea lucrărilor. Voi aplica cele mai dure sancțiuni pe care mi le permite legea împotriva antreprenorului care se ocupă de strada Maramureș, iar acest avertisment este valabil pentru toți ceilalți constructori care au sau vor avea contracte cu Primăria. Aici nu vorbim doar de un contract comercial, ci de situația a mii de cetățeni care au de suferit din cauza indolenței și neseriozității unor firme”, declara primarul Ovidiu Portariuc.

A mai trecut încă o lună şi jumătatea din momentul în care s-a supărat primarul Portariuc, a venit între timp şi iarna iar strada Maramureş arată precum o uliţă dintr-un sat uitat de lume. Singura diferenţă este că are trotuare cu pavele.

strada maramures 29 noiembrie (13)

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA