11.1 C
Botoșani
sâmbătă, 19 aprilie 2025

“Imperiul Leilor” în varianta botoșăneană, cu oameni de afaceri, bancheri, economiști și planuri de business gândite și prezentate de liceeni FOTO&VIDEO

Peste 250 de elevi care învață la Liceul Dimitrie Cantemir Darabani, Liceul Regina Maria Dorohoi, Liceul Gheorghe Asachi Botoșani, Liceul Alexandru cel Bun Botoșani și Liceul Pedagogic Nicolae Iorga Botoșani, au participat la un proiect de educație financiară, au realizat planuri de afaceri și în final au fost premiați pentru ideile lor.

În toamna anului trecut, Clubul Rotary Botoșani a demarat proiectul “Educație pentru un viitor financiar stabil pentru copiii și tinerii din județele Botoșani și Suceava”, un proiect prin care aproximativ 250 de tineri au fost învățați despre ceea ce înseamnă educația financiară, cum se se face un plan de afaceri și au primit multe informații utile. Trainer a fost Mitrucă Pușcașu, directorul sucursalei UniCredit Botoșani, un om cu multă experiență în domeniul bancar. După două etape în care au aflat multe informații utile și au fost învățați cum să facă un plan de afaceri, 50 dintre cei 250 de elevi, au încercat să-și demonstreze calitățile de antreprenori.

Individual sau în echipă, liceenii au gândit câte un plan de afaceri și au venit să-l prezinte în fața juriului format din oameni de afaceri, economiști și inspectorul școlar general al IȘJ Botoșani. Unii dintre ei, au venit cu lecția bine învățată și cu planuri de afaceri care i-au surprins inclusiv pe membrii juriului. Au analizat piața, au văzut ce lipsește și s-au gândit să profite de oportunitate. Unii ar miza pe sprijinul părinților sau ar încerca să obțină ajutorul unor antreprenori iar alții ar fi dispuși să înceapă cu câteva mii de lei, strânși din alocație și bursă.

La final, cele mai bune cinci planuri de afaceri au fost premiate iar reprezentanții clubului Rotary promit că astfel de concursuri vor continua.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.


























































ULTIMA ORA