Din seria aleşilor care se folosesc de banii publici în scopuri personale, preşedintele Consiliului Judeţean Botoşani, liberalul Florin Ţurcanu, a petrecut două săptămâni la mare, alături de soţia sa, cei doi copii şi încă trei consilieri. În plus, a folosit şi maşinile Consiliului Judeţean pentru a face drumul până în Eforie Nord. Totul, din bugetul CJ Botoşani.
Scuza invocată de Ţurcanu: a fost acolo pentru nişte cursuri de admnistraţie, pe care aproape că este obligat prin lege să le facă, potrivit statutului aleşilor locali. Mai mult, ca să afle toată lumea de concediul pe bani publici, soţia sa, deputata PNL Roxana Anuşcă, a postat pe contul personal de Facebook un mesaj către „toţi duşmanii”: „să moară de ciudă!”.
Povestea celor două săptămâni la mare pe bani publici începe cu un proiect de hotărâre al Consiliului Judeţean Botoşani, de la sfârşitul lunii iulie, prin care se aprobă participarea lui Florin Ţurcanu la „cursuri de perfecţionare”, în perioada 3-17 august 2014. Organizatorul cursurilor: firma Chiriţă Ionel Întreprindere Individuală Bucureşti, prin marca înregistrată Partener APL, alături de firma Public Research (furnizorul trainerilor), care a trimis oferta, pe mail, reprezentanţilor unităţii administrativ-teritoriale.
Dintre toate cursurile puse la dispoziţie de firma menţionată mai sus, Ţurcanu şi-a ales două: „servicii de asistenţă profesională” şi „gestionarea documentelor unei instituţii publice; protecţia şi gestionarea informaţiilor clasificate”. Fiecare câte 800 de lei.
Citeşte mai mult pe Gândul.info