1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

IGPF: 79.976 de persoane, dintre care 8.429 de cetățeni ucraineni au intrat miercuri în țara noastră

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPR) informează că miercuri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 79.976 de persoane, dintre care 8.429 de cetăţeni ucraineni.

Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 166.100 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 45.200 de mijloace de transport. Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 4.078.337 de cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă, punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii au constatat 60 de fapte ilegale (32 de infracţiuni şi 28 de contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 33.700 de lei. Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 187.200 de lei.

Miercuri nu s-a permis intrarea în ţară a 26 de cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 25 de cetăţeni români din diferite motive legale.

Sursa: Agerpres

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA