25.6 C
Botoșani
duminică, 28 mai 2023

IGPF: 73.352 de persoane, dintre care 7.636 cetățeni ucraineni au intrat duminică în România

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) informează că duminică au intrat în România, prin punctele de frontieră, 73.352 de persoane, dintre care 7.636 cetăţeni ucraineni.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, prin punctele de frontieră de la nivelul întregii ţări au efectuat formalităţile de control – atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire – aproximativ 193.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, şi peste 52.400 de mijloace de transport, pe ambele sensuri.

Începând cu data de 10 februarie (perioadă pre-conflict), la nivel naţional, au intrat în România 3.325.680 cetăţeni ucraineni.

În zonele de competenţă – punctele de trecere şi “frontiera verde” -, poliţiştii de frontieră au constatat 35 de fapte ilegale (23 de infracţiuni şi 12 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 6.600 lei. Au fost ridicate bunuri în vedere confiscării în valoare de aproximativ 473.700 de lei.

Tot duminică, nu s-a permis intrarea în ţară a 23 de cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea nu s-a permis ieşirea a 19 cetăţeni români din diferite motive legale.

Sursa: Agerpres

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here































ULTIMA ORA