Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează că miercuri au intrat în România, prin punctele de la graniţă, 64.564 de persoane, dintre care 8.275 de cetăţeni ucraineni.
Potrivit unui comunicat transmis joi, prin punctele de frontieră din întreaga ţară au efectuat formalităţile de control, atât pe sensul de intrare, cât şi pe cel de ieşire, aproximativ 127.000 de persoane, cetăţeni români şi străini, cu peste 39.000 de mijloace de transport. Începând cu 10 februarie 2022 (perioadă pre-conflict), au intrat în România 3.399.910 de cetăţeni ucraineni.
În zonele de competenţă, punctele de trecere şi „frontiera verde”, poliţiştii de frontieră au constatat 52 de fapte ilegale (36 de infracţiuni şi 16 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, iar valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 34.000 de lei.
Au fost ridicate bunuri în vederea confiscării în valoare de aproximativ 95.000 de lei.
Miercuri nu s-a permis intrarea în ţară a 21 cetăţeni străini care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi ieşirea a 10 cetăţeni români din diferite motive legale.
Sursa: Agerpres