Cătălin Golofca a avut un început de sezon foarte bun, a marcat trei goluri, a contribuit decisiv la victoriile obţinute de FC Botoşani şi a fost cumpărat de FC SB cu 400.000 de euro. Nu a convins la echipa bucureşteană iar Becali a dat ordin ca fotbalistul venit de la Botoşani să nu mai joace.
Valeriu Iftime, patronul clubului FC Botoşani, susţine că Becali greşeşte atunci când îl critică public pe Golofca deoarece este un jucător de moral iar când se pune presiune pe el, nu mai dă randament.
“Steaua nu îl utilizează foarte mult pe Golofca din cauza vârstei. La calităţile lui, dacă ar avea 20 de ani, ar juca numai cu Golofca. Are 27 de ani şi e greu să-l mai vinzi. Clubul îşi face politica pe care o consideră cea mai bună. Eu nu ştiu dacă revine la noi. El este într-un sistem de coproprietate, este jucătorul FC SB dar la un viitor transfer FC Botoşani ia mai mulţi bani. Golofca este un fotbalist bun, are nişte calităţi excepţionale dar este o mare problemă că nu joacă. Nu este constructiv nici pentru Steaua şi nici pentru FC Botoşani, să-l denigrăm pe Golofca. Domnul Becali are o mare expunere şi el poate să arunce orice vorbă. O vorbă aruncată, distruge jucătorul. Golofca este un jucător de moral”, a spus Valeriu Iftime.
După ce Becali a anunţat că nu îl mai vrea pe Golofca în primul 11, s-a luat în calcul revenirea jucătorului la Botoşani. Oficialii botoşăneni spun că au nevoie de Golofca dar nu sunt dispuşi să returneze cei 400.000 de euro către FC SB.
“Acum aş vrea să-l iau înapoi pe Golofca. În iarnă nu ştiu ce va fi. Nu cred că îi poate lua locul lui Roman. Pe stânga îl avem pe Buş care e golgheterul campionatului. Îi mai avem pe Serediuc, Chitoşcă. Este posibil să vină doi-trei jucători de 19-20 ani care au viteză excepţională. Am nevoie de jucători care să progreseze”, a mai precizat Valeriu Iftime.