3.7 C
Botoșani
luni, 9 decembrie 2024

Iftime a fost convins de Ilie Bolojan să intre în PNL: “Cine vrei să te conducă? Ce aștepți pentru copiii tăi?”

Omul de afaceri Valeriu Iftime a povestit cum a ajuns să discute cu președintele Partidului Național Liberal despre implicarea în politică. El a recunoscut că de mai mulți ani era apropiat de PNL dar nu intenționa să se implice activ în viața politică.

Compania Elsaco a realizat la Oradea unul dintre cele mai mari proiecte de termoficare din România iar Valeriu Iftime susține că are o relație foarte bună cu Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor. Acesta din urmă a insistat ca omul de afaceri botoșănean să aibă o întâlnire cu Nicolae Ciucă, președintele Partidului Național Liberal, iar după întâlnirea de săptămâna trecută, Valeriu Iftime a acceptat pe preia conducerea PNL Botoșani.

“Am foarte mulți prieteni în zona PNL dar nu prieteni de șpriț. Oameni care au făcut ceva în țara asta. În Ardeal, toate marile orașe sunt conduse de liberali. Având niște contracte în țara asta, am fost să mă văd cu oamenii ăștia. Mi s-a tot propus, Botoșaniul e o problemă… încercați să veniți. Eu am tot pasat pisica asta. Depinde și de discurs, un discurs plasat de domnul Bolojan în care m-a executat pur și simplu. Ai făcut aia, ai făcut aia, ai făcut aia, ești unul dintre cei mai importanți oameni de afaceri pe care îi știu eu, ai o cultură… Cine vrei să te conducă? Ce aștepți pentru copiii tăi, pentru nepoate? Așa am ajuns să am o discuție cu domnul președinte Ciucă, care mi-a propus o anumită colaborare. Mi-a plăcut extraordinar de mult. Ei spun, ne-am întâlnit cei mai mari din partid, cei care au rezultate, pentru strategia de campanie. Să gândim o strategie pentru toată România. Hai să căutăm oameni de afaceri care au o anumită notorietate”, a declarat Valeriu Iftime.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.








































ULTIMA ORA