Comisarii din cadrul Gărzii de Mediu Botoșani au descoperit, în timpul unui control, un iaz ilegal amenajat pe un afluent al râului Dresleuca.
Cel care a demarat lucrările nu a solicitat și nu a obținut nici un act de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului și a fost sancționat cu amendă de 5000 lei, fiindu-i impuse totodată măsuri cu termen pentru intrarea în legalitate.
Conform legislației de mediu nerespectarea obligaţiei persoanelor fizice şi juridice de solicitare şi obţinere a actelor de reglementare conform prevederilor legale, precum şi a acordului de import/export şi a autorizaţiilor privind organismele modificate genetic, conform prevederilor legale, în termenele stabilite de autoritate constituie contravenţii şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoane fizice, şi de la 30.000 lei la 60.000 lei.