3.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

Hrană pentru animale distrusă într-un incendiu, la Dragalina

Un localnic din satul Dragalina, comuna Cristinești, a rămas fără o parte din hrana pentru animale în urma unui incendiu produs în noaptea de marți spre miercuri.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani a fost solicitat să intervină puțin după ora 22.00.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detașamentelor de Pompieri Dorohoi și Botoșani, cu trei autospeciale cu apă și spumă, precum și voluntarii din comună, cu două utilaje ce aparțin primăriei.

La sosirea salvatorilor la fața locului, ardea o cantitate mare de furaje, existând pericolul de propagare a flăcărilor la un alt depozit de furaje, dar și la clădirile din gospodărie.

Intervenția a fost îngreunată de cantitatea mare de furaje care întrețineau arderea.

Pe timpul intervenției, autospecialele au fost realimentate de mai  multe ori.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor au intervenit 21 pompieri militari și voluntari, mai bine de patru ore.

Pagubele au fost estimate la cca. 13.000 lei. S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de cca. 65.000 lei.

Cauza probabilă de incendiu o constituie acțiunea intenționată.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA