2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Guvernul schimbă regulile de înmatriculare a vehiculelor, cu sancţiuni pentru şoferii care nu achită taxele

masini parcate

Titularul certificatului de înmatriculare a unei mașini este obligat să achite obligațiile fiscale legate de deținerea și înmatricularea autoturismului în termen de 60 de zile de la data înscrierii/ transcrierii transmiterii dreptului de proprietate asupra acestuia, în caz contrar înmatricularea fiind suspendată de drept, prevede un proiect de ordonanță de urgență inițiat de Guvern.

Situația vehiculelor pentru care proprietarii nu și-au îndeplinit în termen obligațiile de plată va fi stabilită de către autoritățile fiscale, scrie profit.ro. Suspendarea înmatriculării va fi revocată doar după plata restanțelor.
Ordonanța va modifica OU privind circulația pe drumurile publice.
„Autoritatea competentă transmite autorităților fiscale competente situația vehiculelor înscrise/transcrise în evidențele proprii, în primele 5 zile ale lunii pentru luna precedentă. În termen de 60 de zile de la data înscrierii/ transcrierii transmiterii dreptului de proprietate a unui vehicul, titularul certificatului de înmatriculare este obligat să-și îndeplinească obligațiile de natură fiscală/financiară prevăzute de lege cu privire la deținerea și înmatricularea vehiculelor. Autoritățile fiscale competente transmit autorității competente situația vehiculelor pentru care proprietarii nu și-au îndeplinit în termen obligațiile. Înmatricularea vehiculelor se suspendă de drept, în cazul proprietarilor care nu și-au îndeplinit în termen obligațiile, începând cu prima zi după împlinirea acestui termen. Autoritățile fiscale competente comunică autorității competente îndeplinirea obligațiilor restante, în termen de 48 de ore de la îndeplinirea acestora. La primirea comunicării, autoritatea competentă revocă măsura suspendării înmatriculării”, este sistemul gândit de Guvern.
Procedura va fi reglementată prin ordin comun al ministrului Finanțelor, ministrului de Interne și ministrului Administrației Publice.
Citeste mai mult pe RTV.NET

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA