13.2 C
Botoșani
vineri, 29 martie 2024

Guvernul pregăteşte un PACHEŢEL ELECTORAL pentru bugetari, pensionari şi familiile sărace

ponta16mai920(1)

Electorata nu este totul pentru anul electoral 2014. În prag de alegeri prezidenţiale, Guvernul se pregăteşte să lanseze pe piaţă un set de măsuri cu impact social, susţinând că măsurile sunt negociate cu FMI şi ar putea intra în vigoare la începutul anului viitor.

Oferta electorală a lui Ponta include majorări salariale pentru bugetari, creşterea pensiei sociale, a îndemnizaţiilor de creştere a copilului, precum şi introducerea unei alocaţii speciale pentru copiii din familii cu venituri reduse. Cum vor fi susţinute însă aceste măsuri, de unde se vor lua banii? Contactaţi de Gândul, reprezentanţii Ministerului Muncii, nu au un răspuns în acest moment, susţinând doar că se vor face simulări şi parametrii bugetari vor fi conveniţi cu organismele financiare internaţionale.

Cu Victor Ponta în block-start-uri pentru prezidenţiale, guvernul promite o serie de măsuri cu impact social pe care le negociază în aceste zile cu reprezentanţii FMI, CE şi Banca Mondială aflaţi la Bucureşti. Oferta electorală include majorarea salariilor bugetarilor, a pensiei sociale, a alocaţiilor pentru copiii din familiile sărace şi introducerea unui nou tip de ajutor social, numit venit minim de inserţie.
Toate ar urma să intre în vigoare începând cu anul viitor.
Dacă în privinţa acestor categorii sociale, în mare parte electorat disciplinat, guvernul are planul făcut, în privinţa celorlate premierul Victor Ponta nu este aşa de grăbit. Promisă pentru 1 iulie, scăderea CAS cu cinci puncte procentuale este trimisă acum într-o „perioadă rezonabilă”.
„Ne apropiem de finalul discuţiilor cu partenerii noştri internaţionali, Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială. Mâine (joi – n.r.), vom avea o întâlnire finală în care tragem nişte concluzii. Important este ca obiectivul principal, şi anume o relaxare fiscală în ceea ce priveşte impozitarea muncii, să fie atins într-o perioadă de timp rezonabilă”, a declarat astăzi premierul.
Citeşte mai mult pe Gândul.info

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES


































ULTIMA ORA