9.4 C
Botoșani
duminică, 20 aprilie 2025

Grădiniță cu program prelungit în Stăuceni. Cozmin Epuraș: “O parte dintre copii merg la grădinițe în Botoșani …”

Primăria comunei Stăuceni vrea să reabiliteze două grădinițe prin Programul Național de Redresare și Reziliență iar una dintre acestea să fie cu program prelungit.

Primarul Cozmin Epuraș spune că din ce în ce mai mulți părinți își aduc copiii la grădinițele cu program prelungit din municipiul Botoșani deoarece în comuna Stăuceni nu există o astfel de grădiniță.

“Pe PNRR vreau reabilităm termic două grădinițe. La o grădiniță vreau să fac și o extindere și să o transform cu program prelungit. O parte dintre copii merg la grădinițe cu program prelungit în Botoșani pentru că în Stăuceni nu avem. Cred că sunt peste 30 de copii care învață în Botoșani deși locuiesc în Stăuceni. Încercăm să facem grădinița din Stăuceni cu program prelungit astfel încât copiii să rămână în comună”, a spus Cozmin Epuraș.

În plus, autoritățile locale au depus proiecte pentru încă două obiective de investiții care se vor realiza în zona sălii de sport.

“Am depus un proiect la CNI pentru un centru cultural, în apropierea sălii de sport. Suntem pe lista sinteză și așteptăm aprobarea proiectului. Tot în aceeași zonă, vreau să facem și un centru pentru persoanele vârstnice”, a adăugat primarul comunei Stăuceni.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.





























































ULTIMA ORA