Botoşăneanul Gelu Graur a impresionat din nou la VOCEA ROMÂNIEI iar Smiley a decis ca poliţistul rock’n roll trebuie să meargă în următoarea fază a concursului.
După ce a impresionat în prima fază a concursului şi i-a determinat pşe toţi membrii juriului să se întoarcă, pentru Gelu Graur a venit momentul să-şi compare vocea cu un alt concurent. Smiley a decis ca Gelu Graur să intre la duel contra lui Cosmin Dragomir, un alt concurent care a impresionat la prima apariţie. Cei doi au făcut un show total pe scenă şi nu păreau a fi adversari ci mai degrabă parteneri într-o trupă rock.
La final, Smiley a remarcat atitudinea lui Gelu şi pofta acestuia de a cânta.
„Gelu l-a depăşit pe Cosmin printr-o poftă de cântat. Omul ăsta mi se pare că a stat mult necântat”. a spus Smiley.