13.7 C
Botoșani
marți, 8 octombrie 2024

Gata cu sărbătoarea. Şefii instituţiilor din Botoşani au fost chemaţi la şedinţă de Ponta

videonferinta prefectura

Oamenii fără adăpost, alimentarea cu energie electrică, apă şi gaze naturale sunt principalele priorităţi ale acestei perioade.

La finalul videoconferinţei organizate de premierul Victor Ponta cu reprezentanţii comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă din ţară, prefectul Costică Macaleţi a atenţionat conducerile Direcţiei de Sănătate Publică, ale structurilor de poliţie şi reprezentanţii E.ON că trebuie să aibă în vedere cele patru probleme aduse de perioada rece demarată deja.

„Am solicitat săptămâna trecută sprijinul poliţiştilor, în special al şefilor de post, pentru realizarea unei baze de date cu persoanele vulnerabile în această perioadă, cele care au o situaţie socială deosebită. Astfel vom putea interveni mai bine pentru a le ajuta. Doamna doctor Tudorache, vă rog să dispuneţi măsuri pentru îngrijirea persoanelor fără adăpost, împreună cu personalul de la primirea urgenţelor medicale”, a solicitat prefectul Costică Macaleţi.

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a solicitat tuturor membrilor CJSU să asigure o comunicare permanentă a problemelor ce vor apărea.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES





































ULTIMA ORA