Gașca Zurli, cea mai apreciată trupă pentru copii, a revenit sâmbătă la Botoșani cu spectacolul „În jurul lumii”. Timp de aproape o oră și jumătate, cei mici dar și cei mari au cântat și au dansat împreună cu personajele Zurli.
Chiar dacă Sala Polivalentă nu a mai fost plină, așa cum s-a întâmplat la precedentele evenimente, cei care și-au adus copiii la spectacolul „În jurul lumii”, nu au regretat. O organizare impecabilă, un spectacol educativ, melodii foarte cunoscute dar și cântece noi. A fost rețeta perfectă pentru încă un eveniment foarte reușit.
Mirela Retegan sau „Tanti prezentatoarea” a mers în sală, a cântat și a dansat cu copiii iar la final a oferit autografe și a făcut fotografii cu toți cei care au așteptat-o.
Înainte de încheierea spectacolului, Mirela Retegan le-a dat o veste bună copiilor. A promis că Botoșaniul rămâne pe harta Zurli. Fetița Zurli, Vrăjimăturica, Zdrăngănel, Truli și celelalte personaje vor reveni în toamna viitoare la Botoșani cu încă un spectacol.