Lucrările de reabilitare a Teatrului Mihai Eminescu se apropie de final.
Cel puțin asta spun reprezentanții constructorului, fațada clădirii fiind deja finalizată iar schelele au fost demontate. În acest moment se lucrează de zor la interior, iar stadiul lucrărilor ar fi de 80%. Au fost montate lifturile, băile au fost finalizate, iar la unele săli de la etajul trei s-a dat cu var, urmând a fi montat parchetul. Mai mult, aproape toate dotările sunt deja în depozit, iar în perioada următoare se va monta tot ce ține de partea electrică. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a efectuat astăzi o vizită pe șantier, declarându-se mulțumit de stadiul și de calitatea lucrărilor. Potrivit acestuia, la începutul anului 2024 se va ține primul spectacol în noua clădire, capacitatea teatrului după modernizare fiind de aproximativ 400 de locuri. ” Ne apropiem de final, facem pași importanți împreună cu constructorul care este la fel de serios. La etajul trei cel mai plăcut impresionat a fost faptul că s-a dat cu var și urmează dotările, corpuri de iluminat, instalații, prize și obiecte sanitare pentru băile de pe toate etajele. Așa cum a transmis constructorul ne apropiem de finalizarea acestui obiectiv și puteți vedea, exteriorul este gata. Am demontat schela, am realizat finisajele, pentru ca în lunile în care ne-au rămas la interior să putem lucra. Așa cum mi s-a transmis, așteptăm dotările pentru care s-au dat comenzi, lucruri de cea mai bună calitate, astfel încât, așa cum am promis botoșănenilor, la începutul anului 2024 să putem să inaugurăm Teatrul Mihai Eminescu.” a spus Cosmin Andrei.
Licitație pentru Grădina de Vară, spectacol comun între Filarmonica George Enescu și actorii Teatrului Mihai Eminescu
Potrivit acestuia, a fost demarată și licitația pentru scaune, acestea nefiind prinse în proiectul inițial.” După lungi discuții cu colegii mei din departamentele tehnice am agreat un model și am lansat licitația pe sistemul public de achiziții publice. Așteptăm ofertanții astfel încât să sincronizăm la începutul anului viitor, dotările finale cu scaunele și cu reabilitarea corpului principal de clădire. De asemenea, pentru Grădina de Vară am lansat licitația pentru proiectare și am atribuit-o deja. Suntem în etapă de proiectare, urmând să facem achiziția de lucrări pentru acest obiectiv. „ a mai spus Cosmin Andrei. Edilul a încheiat exprimând-și dorința ca Filarmonica George Enescu și actorii Teatrului Mihai Emiescu să organizeze un spectacol comun, în acest moment fiind discuții în acest sens. Mai mult, se ia în considerarea mutarea Filarmonicii în clădirea Teatrului Mihai Eminescu, dar acest lucru se va stabili de comun acord între reprezentanții celor două instituții.