Cea mai mare grădiniţă din municipiul Suceava, Grădiniţa cu Program Prelungit Nr. 9 din cartierul Burdujeni, a fost închisă, ieri, din cauza evoluţiei unui focar de meningită acută virală.
În această unitate de învăţământ preşcolar sunt înscrişi 420 de copii, iar trei dintre aceştia, cu vârsta de 5 ani, din cadrul grupelor mari, au fost diagnosticaţi cu meningită. Sora unuia dintre copii, elevă la Şcoala Gimnazială Nr.10, este şi ea bolnavă. Copiii sunt internaţi în secţia de Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava şi se află sub tratament.
„Date fiind potenţialul mare de contagiozitate al acestei afecţiuni, gradul mare de aglomeraţie al unităţii de învăţământ, aprovizionarea deficitară cu substanţe dezinfectante, Direcţia de Sănătate Publică Suceava a propus Inspectoratului Şcolar Judeţean emiterea unei decizii de închidere temporară a unităţii de învăţământ, pe perioada necesară efectuării operaţiunilor de dezinfecţie a întregii unităţi preşcolare”, a declarat directorul executiv al DSP Suceava, dr. Cătălina Zorescu. Ea a arătat că grădiniţa este supraaglomerată, fiind grupe şi de 37 de copii, în condiţiile în care o grupă are 23 de pătuţuri. Oficial, unitatea are 240 de locuri şi are înscrişi 420 de copii.
Dr. Zorescu a precizat că grădiniţa utiliza doar dezinfectate pe bază de clor, nu şi dezinfectante pentru mâini şi pentru suprafeţe, recomandabile la un număr atât de mare de copii. „La o unitate atât de aglomerată trebuie o atenţie sporită. Noi recomandăm cu insistenţă să nu se depăşească 20 de copii într-o grupă, însă numărul solicitărilor este foarte mare, părinţii insistă să le fie primiţi copiii pentru că nu au altă soluţie. Grădiniţa are personal medical foarte devotat, foarte implicat şi lucrurile sunt sub control”, a spus dr. Cătălina Zorescu. Ea a recomandat părinţilor să nu intre în panică şi să se prezinte la medicul de familie cu copiii, dacă aceştia prezintă simptome digestive. De asemenea, a recomandat conducerii grădiniţei să renunţe la jucăriile de pluş şi la toate tipurile de jucării care nu se pot dezinfecta.
Citeşte mai mult pe Monitorul de Suceava