-2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Flutur ameninţă cu demisia dacă Alinuţa modifică lista PNL pentru alegerile parlamentare

PNL, Blaga, Gorghiu  (5)

Au mai rămas mai puţin de două luni până la alegerile parlamentare iar liberalii încă nu şi-au definitivat listele de candidaţi la Senat şi Camera Deputaţilor. Aproape 500 de membri PNL Botoşani au votat o listă de patru candidaţi pentru cele patru locuri pe care ei le consideră eligibile dar sunt tot mai multe zvonuri că ar putea să apară schimbări.

Cel târziu luni, Biroul Permanent Naţional al PNL va definitiva lista candidaţilor din judeţul Botoşani. În momentul de faţă, pe locuri eligibile sunt Costel Şoptică, Cristian Achiţei, Cristian Roman şi Mirela Saucă dar vorbeşte că doi dintre aceştia vor fi scoşi de pe liste iar locul lor va fi luat de Viorel Grigoraş şi Verginel Gireadă.

“Nu ştiu să fi apărut modificări. Aşteptăm decizia Biroului Politic Naţional. Noi am făcut mai mult decât transparent tot ceea ce am făcut. A fost votul organizaţiei. Îmi doresc ca această listă să fie finală şi să putem să ne croim strategiile de campanile. În afara campaniei naţionale, trebuie să avem şi o calare a campaniei pe profilul candidatului. Într-un fel promovezi un om şi altfel alt om”, a declarat Cătălin Flutur care a adăugat:

“Suntem în precampanie. Precampania înseamnă de a promova într-un fel sau altul politicile liberale”.

Preşedintele PNL Botoşani a lăsat să se înţeleagă că ar putea să demisioneze din funcţie în cazul în care Biroul Politic Naţional ar modifica semnificativ lista şi ar trimite candidaţi din alte judeţe.

“Este o chestie de principiu. Dacă apare o modificare a listei la nivel de Birou Politic Naţional, fără un motiv bine argumentat… Îmi apare un coleg de la Caraş-Severin pe loc eligibil, normal că nu pot să nu iau atitudine. Trebuie să fiu solidar cu colegii mei care muncesc în teritoriu şi care au votat o listă. Dacă apare un coleg de pe lista de supleanţi, înseamnă că este o decozie a Biroului Politic Naţional, ultimul for care poate decide. Probabil, ar trebui să aibă şi o motivaţie”, a mai declarat Cătălin Flutur. Obiectivul PNL este obţinerea unui mandat de senator şi a trei mandate de deputaţi.

Alegerile parlamentare sunt programate să aibă loc pe data de 11 decembrie.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA