1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024
Array

Florin Țurcanu: “Situația critică de la S.C. Nova Apaserv încă nu are rezolvare din partea Consiliului Județean, existând riscul de a pierde proiecte importante pentru botoșăneni!”

Faptul că luptele politice par a fi mai importante decât o administrație eficientă și constructivă pentru cetățenii județului Botoșani, îl putem deduce singuri prin ceea ce se întâmplă în momentul actual cu S.C. Nova Apaserv S. A.

Considerăm că este inacceptabil ca după șapte luni de la preluarea mandatului a echipei care conduce Consiliul Județean Botoșani, să nu se găsească soluții pentru redresarea singurului operator de apă și canalizare din județ, în condițiile în care vorbim de o societate care oferă servicii de utilitate publică, respectiv apă și canalizare.

Drept urmare, vicepreședintele ALDE Botoșani, Florin Țurcanu, cel care a avut în subordine S.C. Nova Apaserv S.A., atunci când a fost președintele CJ, solicită public atât conducerii societății de apă cât și conducerii Consiliului Județean Botoșani, să dea dovadă de responsabilitate și de solidaritate pentru a depune toate eforturile necesare pe ultima sută de metri, pentru salvarea operatorului regional de apă.

Un alt aspect pe care nu trebuie să-l uităm este că la rândul său, S.C. Nova Apaserv S.A. trebuie să asigure buna funcționare a tuturor instituțiilor publice și private, precum și a consumatorilor casnici care folosesc apă potabilă.

„Cred că se ține sub preș o situație care a ajuns într-un punct foarte fierbinte și foarte periculos. Am informații certe că E-On dorește să întrerupă furnizarea energiei electrice începând cu data de 17.05.2021 pentru neplata facturilor. De asemenea, mai sunt câteva zile până pe 24 mai când operatorul de apă împreună cu CJ sunt obligați să achite 22 de miliarde de lei vechi, reprezentând rata pentru BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare), pentru cofinanțarea programului european de 100 de milioane euro care s-a implementat și este în faza de finalizare. Reamintesc tuturor că SC. Nova Apaserv mai are aprobat  încă un proiect pentru refacerea stațiilor de epurare, pentru refacerea conductelor de canalizare, deci alte 200 milioane de euro. Dacă nu-și asumă deciziile luate și dacă nu găsesc soluții pentru situația în care se află, societatea va rămâne fără curent electric și riscă să fie trecută pe lista de rău-platnici  de către BERD și nu va mai putea  accesa vreodată confințarea proiectului european care este deja aprobat  de 200 milioane euro”, a declarat Florin Țurcanu.

Totodată, vicepreședintele ALDE Botoșani vine cu propunerea de a se pune la dispoziția conducerii S.C.Nova Apaserv S.A. și a Consiliului Județean Botoșani, precizând că a reușit o dată ca dintr-o societate cu 200 de miliarde  lei datorii și care mergea  pe pierdere, să o redreseze  și  chiar să o aducă cu 100 de miliarde în cont.

„Am reușit  atunci când am fost președintele CJ să găsesc soluții astfel încât veniturile operatorului de apă să fie mai mari decât cheltuielile și să se pună mare accent pe investiții, fapt care nu mai este valabil în prezent, întrucât în ultimii ani de zile nu s-a tratat cu seriozitate, cu profesionalism această societate și  astfel s-a ajuns într-o situație dificilă, greu de gestionat. Dacă ei nu se pricep să rezolve problema să solicite ajutor. Dacă se consideră că  pot lăsa cetățenii fără apă  și nu vor achita rata către BERD cu gândul că este responsabil doar un singur partid, care este la conducerea Nova Apaserv, printr-un coleg, se înșeală amarnic. Cetățenii vor sanționa în primul  rând conducerea CJ care are deja șapte luni de zile de când  a preluat mandatul  și  nu a găsit o soluție concretă pentru redresarea și plata tuturor obligațiilor”, a conchis vicepreședintele ALDE Botoșani.

Biroul de presă ALDE Botoșani

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA