Fostul viceprimar al municipiului Botoșani a revenit oficial în politică iar din luna decembrie este președintele Filialei Județene a Partidului Dreapta Liberală.
Florin Ghiorghiță se va ocupa de coordonarea campaniei electorale pentru alegerile locale și va candida pentru funcția de președinte al Consiliului Județean.
“La Botoșani avem un nou președinte de filială. Este vorba de domnul Florin Ghiorghiță care va fi și candidatul Partidului Dreapta Liberală la Consiliul Județean”, a precizat Dumitru Balan, prim-vicepreședinte la nivel național în Partidul Dreapta Liberală.
În cursul zilei de astăzi, noul lider al Partidului Dreata Liberală a organizat o întâlnire cu președinții de organizații din județul Botoșani și cu reprezentanți din Suceava și Iași. Au participat președinții organizațiilor Dorohoi, Vlădeni, Răchiți, Mihai Eminescu, Dângeni, Văculești și Trușești care vor fi și candidații la aceste primării.
Dumitru Balan a mai precizat că a început discuțiile și cu celelalte partide de dreapta pentru posibile alianțe înaintea alegerilor locale.
“Suntem dispuși să discutăm cu toate celelate partide și să găsim varianta cea mai convenabilă. Eu cred că vom obține un rezultat foarte bun la alegerile locale”, a adăugat Dumitru Balan.