7.7 C
Botoșani
luni, 20 ianuarie 2025

Florin Ciubotariu, antrenor CSM Botoșani: “Suntem neplătiți de 6 luni dar nu am părăsit corabia”

HCM Botoșani a retrogradat din Liga Zimbrilor dar antrenorul Florin Ciubotariu și președintele Cătălin Stoleru spun că obiectivul pentru următorul sezon este revenirea în prima ligă a handbalului românesc.

Situația financiară a clubului este una complicată, jucătorii și antrenorii fiind neplătiți de șase luni. Ei spun că din suma de un milion de lei alocată de Primăria Botoșani vor fi achitate toate restanțele iar în sezonul viitor CSM Botoșani se va lupta pentru promovarea în Liga Zimbrilor.

“Această echipă de handbal cu greu s-a construit. Noi am fost cei care am propus primăriei, am luat acest model de finanțare drept exemplu de la celelalte orașe din țară care finanțează sporturile de echipă și care au activitate pe tot anul calendaristic. Am adus modele de la Suceava,  Constanta, Turda, echipe din primul eșalon. Noi am fost cei care propus primăriei să ni se alăture în acest proiect deoarece a prins bine la public și mai ales în rândul copiilor, care au venit în număr mare să facă handbal având ca model echipa de seniori. În echipa noastră, majoritari sunt jucătorii tineri, cu o medie de 21 de ani, patru dintre aceștia fac parte din lotul național de tineret. Cu ei am promovat pentru prima dată în istoria handbalului botoșănean însă conjunctura nu ne-a ajutat, pandemia a creat alt sistem de desfășurare, neputând evolua acasă în fața suporterilor noștri. Nu am avut victorii, de multe ori ne-au scăpat printre degete dar acești băieți au câștigat experiență, maturitate în compania unor adversari tari și consacrați. Suntem neplătiți de 6 luni dar nu am părăsit corabia, pentru că vrem să demonstrăm că avem valoare și că această echipă are un cuvânt de spus. Exemple ca noi au mai fost, unul chiar la Suceava, când în primul an de ligă au făcut un punct, au retrogradat, după care au reintrat și în 5 ani de zile au jucat o finală de cupă europeană. Deci se poate”, a declarat Florin Ciubotariu, antrenorul echipei HCM Botoșani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.













ULTIMA ORA