3.9 C
Botoșani
duminică, 16 martie 2025

Florin Buțura, primar Ștefănești: “Am trei proiecte mari aprobate și așteptăm realizarea licitațiilor”

Primăria orașului Ștefănești are trei proiecte aprobate de Compania Națională de Investiții, care în momentul de față trebuiau să fie în faza de execuție a lucrărilor. Din nefericire, reprezentanții CNI nici măcar nu au demarat procedura de licitație.

Este vorba de centrul de permanență, reabilitarea și extinderea cinematografului și sala de sport. Toate cele trei proiecte au finanțarea aprobată și ar mai trebui realizată licitația pentru desemnarea firmelor care vor executa lucrările.

“Este dat ordinul de ministru pentru proiectul de reabilitare și extindere a cinematografului din Ștefănești dar de doi ani de zile a rămas în același stadiu. Am tot discutat cu cei de la Compania Națională de Investiții, am reactualizat de două ori proiectul dar încă nu l-au scos la licitație. De asemenea, așteptăm și proiectul privind centrul de permanență. Și acolo ar trebui demarată licitația tot de către Compania Națională de Investiții. Sala de sport este în același stadiu. Sunt trei proiecte mari care au fost aprobate și așteptăm realizarea licitațiilor și începerea lucrărilor. Mai avem proiecte depuse pentru casa de cultură și stadion. Sunt nemulțumit de modul cum merg lucrurile în România”, a spus Florin Buțura.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.










ULTIMA ORA