Primarii încep să reducă intervalul orar în care funcționează iluminatul public din cauza facturilor uriașe pe care le-au primit. Un exemplu este în orașul Flămânzi.
Autoritățile locale au luat hotărârea ca între orele 23.00 și 4.00 să nu mai funcționeze iluminatul public, din cauza costurilor foarte mari.
“Suntem nevoiți să facem acest lucru din motive financiare. Costul electricității pentru iluminatului public a crescut față de anul trecut de 4 ori. În ianuarie 2021, am plătit 14 mii lei (140 de milioane lei vechi), iar la sfârșitul anului, pentru luna decembrie, 2021, am primit o factura de 59 mii lei (590 de milioane lei vechi). Facturile de iluminat cu cele de la instituțiile publice subordonate depășesc 1 miliard de lei vechi/luna”, precizează reprezentanții primăriei Flămânzi.