23.7 C
Botoșani
duminică, 5 mai 2024

FLĂMÂNZI. 30 de afaceri realizate cu bani europeni. Vor fi cel puțin 60 de noi locuri de muncă FOTO&VIDEO

30 de locuitori ai orașul Flămânzi devin oameni de afaceri, începând de luna aceasta. Ei vor primi câte 25.000 de euro, printr-un proiect cu finanțare europeană, pentru a demara câte un mic business.

În cursul zilei de vineri, cele 30 de persoane au fost prezente la centrul de afaceri din orașul Flămânzi unde s-a discutat despre business-urile pe care urmează să le demareze. În perioada imediat următoare vor trebui să-și înființeze firmele după care vor primi câte 17.500 de euro pentru a-și amenaja spațiile.

„Pentru noi este un moment deosebit. Pe lângă aceste utilități prin care încercăm să aducem normalitatea în localitatea noastră, ne gândim și la partea economică. Prin proiectul nostru social se vor înființa 30 de firme noi. Avem plăcerea de a prezenta cele 30 de planuri de afaceri care au fost desemnate câștigătoare. Deja s-au început demersurile pentru înființarea de firme. Urmează să semnăm contractele între noi și firmele înființate după care care virarea a 70% din suma de 25.000 de euro alocată fiecărei firme. Din  acești bani, vor începe procedura de achiziții, amenajarea spațiilor”, a precizat Dan Oloeriu, primarul orașului Flămânzi.

Prin acest proiect cu finanțare europeană se vor realiza peste 60 de noi locuri de muncă în orașul Flămânzi.

„Vor fi diverse servicii. De la ateliere de mobilă, până la service auto, stație ITP, spălătorii, frizerii. Avem câteva firme de construcții care se vor înființa. Ne bucurăm pentru că este o lipsă a firmelor și a forței de muncă în construcții. Prin înființarea acestor firme, vor apărea minim 60 de noi locuri de muncă în localitatea Flămânzi. De asemenea, vor veni mai mulți bani la bugetul local”, a mai spus primarul orașului Flămânzi.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.
























































































ULTIMA ORA