19.4 C
Botoșani
joi, 12 septembrie 2024

Firmele din judeţul Botoşani vor acorda burse elevilor care învaţă o meserie

tractoare

Agenţii economici din judeţul Botoşani se confruntă cu o mare problemă în ceea ce priveşte forţa de muncă. Cei care ştiau o meserie au ieşit la pensie sau sunt în pragul pensionării iar cei tineri nu sunt calificaţi în niciun domeniu deoarece în ultimii ani nu s-a mai pus accent pe şcolile de meserii.

În acest an, în comuna Vlăsineşti s-a înfiinţat o şcoală profesională în care adolescenţii învaţă meseria de mecanic agricol. La scurt timp după înfiinţare, agenţii economici din zonă s-au arătat interesaţi să devină parteneri iar unii dintre ei au anunţat că vor să acorde burse de studii iar după absolvirea şcolii, tinerii vor fi angajaţi.

„Am găsit în mediul privat, parteneri interesaţi să susţină financiar. Au venit cu propunerea să acorde un sistem de burse. Mă interesează ca aceşti copii să ştie o meserie după cei trei ani şi nu doar să aibă o diplomă. Vreau ca aceşti copii să aibă un viitor şi îmi doresc ca aceşti elevi să nu plece în străinătate după ce termină şcoala. Firmele private sunt interesate să finanţeze timp de trei ani de zile educaţia copiilor iar ulterior să îi angajeze. S-au arătat interesaţi ci de la Agraria Nord care lucrează vreo 20.000 de hectare în judeţul Botoşani, Agro Solomonescu care lucrează vreo 500-600 de hectare. Mai sunt firme din oraşul Săveni”, ne-a spus Lucian Trufin, primarul comunei Vlăsineşti.

În acelaşi timp, primăria Vlăsineşti încearcă să acceseze un proiect în valoare de 500.000 de euro pentru a cumpăra utilajele necesare astfel încât elevii să înveţe această meserie.

„Lucrăm la cererea de finanţare pe submăsura 72, în vederea obţinerii unei finanţări pe modernizare, extindere şi dotare şcoală profesională. Cel mai important proiect pe care l-am realizat anul acesta este deschiderea acestei şcoli profesionale, în domeniul mecanici agricoli. Ne încadrăm, bani sunt şi credem că vom aveam punctajul necesar pentru a obţine finanţarea. Vrem să obţinem o finanţare de 500.000 de euro pentru achiziţia unui tractor. Fermele s-au modernizat, nu se mai lucrează cu utilajele vechi. Se lucrează cu utilaje performante, dotate cu sistem GPS, totul automatizat”, a adăugat primarul comunei Vlăsineşti.

Reprezentanţii primăriei Vlăsineşti intenţionează ca din anul şcolar 2018-2019 să mai înfiinţeze o clasă cu profil alimentaţie publică.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES





































ULTIMA ORA