Realizarea teraselor, restaurantelor și zonelor de alimentație publică în parcul de agrement se amână. Agenții economici care au câștigat licitația nu au mai venit iar DSPSA nu are personal pentru a comercializa băuturi și alte produse alimentare.
În urmă cu aproximativ patru ani, Primăria Botoșani a organizat o licitație pentru concesionarea unor suprafețe de teren către agenții economici care doresc să-și deschidă terase și restaurante în parcul Cornișa. Șase agenti economici și-au exprimat intenția de a investi în această zonă a orașului. Parcul de agrement s-a deschis în această primăvară, a început să funcționeze dar nu există nicio terasă sau punct de vânzarea a băuturilor și produselor alimentare.
“Sunt cei șase comercianți care au câștigat niște licitații acum trei ani și nu înțeleg de ce nu vin. Amână la nesfărșit, nici nu spun nu. Am înțeles că este un domn care umblă prin oraș să cesioneze contractul câștigat de el. Dacă nu vrea să facă treabă, eu îl rog să renunțe și să nu ne încurce. Scoatem din nou la licitație și poate o să câștige unul care știe și vrea să facă alimentație publică. Sunt acolo personaje care nu prea au de a face cu alimentația publică”, a spus Eugen Țurcanu, director DSPSA.
În același timp, nici DSPSA nu a reușit să-și amenajeze o zona în care să comercializeze produse alimentare și băuturi. Reprezentanții instituției spun că au încercat să facă angajări dar tentativa a eșuat.
“Am scos la concurs posturile, s-au prezentat doi și au fost picați la examen. Am reluat procedura pentru administrator dar ca să angajezi pe un post la un serviciu public, îți ia minim două luni. Noi am venit cu o propunere către Consiliul Local să facem în week-end-uri festivaluri de mai mică amploare, în fața patinoarului și în zona piscinei, pentru a veni cu unități de alimentație publică”, a mai spus Țurcanu.
Până se va rezolva această problemă, clienții parcului Cornișa au două variante. Fie vin cu mâncarea și băutura de acasă, fie comandă la restaurantele din municipiul și produsele sunt livrate la Cornișa.