-2.2 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

Fermieri învățați cum să obțină venituri mai mari în 2024 / FOTO

Zeci de fermieri din județul Botoșani, membrii Asociației Crescătorilor de Ovine și Caprine (ACOC) Moldoovis, au participat în această dimineață, la întâlnirea anuală de informare cu privire la noutățile legislative din zootehnie.

La întâlnire, au fost prezenți reprezentanții Prefecturii și APIA, deputatul Șoptică și reprezentantul asiguratorilor. Directorul APIA Botoșani a încercat să transmită un mesaj fermierilor prezenți în sală dar nu a fost prea coerent. În loc să le vorbească mai mult despre subvenții, să caute soluții de simplificare a activității, Zaharia s-a plans că odată cu reorganizarea instituțiilor, vor dispărea mai multe posturi de conducere.

Deputatul Șoptică i-a anunțat pe fermieri că nu vor mai putea conduce tractoarele și utilajele agricole fără permis de conducere și deși era la o întâlnire a crescătorilor de oi și capre, el le-a recomandat să crească vaci.

După discursurile invitaților, Ionică Nechifor și reprezentanții Asociației Moldoovis au prezentat o serie de materiale cu privire la măsurile de sprijin în 2024 și la activitățile de reproducție și selecție în vederea ameliorării raselor în cadrul speciilor ovine și caprine, încep în luna octombrie.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA