Guvernul PSD+ALDE a alocat fondurile necesare derulării proiectului de reabilitare a drumului Botoșani-Târgu Frumos și va relua licitația în regim de urgență în data de 4 februarie 2019.
Președintele PSD Botoșani Doina Federovici a declarat astăzi că modernizarea drumului Botoșani-Târgu Frumos reprezintă un obiectiv de investiții prioritar pentru actuala guvernare, care va fi realizat, chiar dacă s-au înregistrat întârzieri determinate de neîndeplinirea condițiilor tehnice de către constructorii care au depus oferte.
„Atât eu, cât și colegii mei de la PSD Botoșani am urmărit îndeplinirea tuturor procedurilor legale pentru a promova acest proiect. Ne-am preocupat de emiterea Hotărârii de Guvern, alocarea fondurilor în buget prin susținerea de amendamente în Parlament, am prezentat Guvernului motivele pentru care trebuie reabilitat acest drum până la organizarea licitației. În acest punct nu mai este treaba politicului ci a specialiștilor de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere să evalueze dacă se îndeplinesc cerințele pentru realizarea lucrărilor de construcție”, a declarat Doina Federovici.
Guvernul PSD+ALDE a înțeles necesitatea și importanța îndeplinirii acestui obiectiv de infrastructură pentru județul Botoșani și va susține în continuare finanțarea acestei investiții.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere se va organiza astfel încât după depunerea ofertelor, evaluarea acestora să fie realizată în cel mai scurt timp posibil, pentru ca lucrările să înceapă cât mai repede.
„La fel cum ne-am ținut de promisiune cu modernizarea drumului Botoșani – Suceava vom face și cu Botoșani – Târgu Frumos, chiar dacă suntem criticați de aceiași membrii ai Opoziției din județul nostru, care ne-au boicotat și atunci și acum și au votat în Parlament împotriva aprobării sumelor de finanțare a lucrărilor la drumul DN 28B, Botoșani-Târgu Frumos. PSD Botoșani va comunica transparent de fiecare dată toate demersurile realizate la nivel parlamentar și guvernamental pentru aprobarea investițiilor de la nivelul județului”, a completat președintele PSD Botoșani.