19.9 C
Botoșani
miercuri, 11 septembrie 2024

FCM Dorohoi – Farul Constanţa. „Marinarii” vin cu lotul decimat de accidentări și suspendări

dorohoi-voluntari (14)

FC Farul se confruntă cu ceva probleme de lot înaintea partidei din etapa a şaptea a Ligii a II-a, pe care o va disputa sâmbătă, 11 octombrie, în deplasare, cu FCM Dorohoi.

Echipa constănţeană a avut unele indisponibilităţi la confruntarea cu ACS Berceni, de la Constanţa, încheiată la egalitate, 0-0. Pe lângă mijlocaşul Cristian Bardu, indisponibil de mai mult timp, Marian Pană, antrenorul Farului, nu s-a putut baza pe alţi doi titulari, portarul Vlad Neagu şi stoperul Bogdan Straton (căpitanul echipei), ambii cu probleme la spate. Mai mult, în timpul meciului s-a accidentat şi mijlocaşul Dănuţ Ivănică (care a fost înlocuit în minutul 25), iar golgheterul Marco Enciu a încasat un cartonaş galben care-i aduce suspendarea la Dorohoi.

Principalul Farului s-a arătat nemulţumit de numărul mare de „galbene“ pe care li le-a arătat arbitrul bucureştean Cătălin Marian Pană fotbaliştilor constănţeni în partida cu ACS Berceni. „E incredibil, primim cartonaşe cât iau alţii într-un an. Nici nu ştiu câte am încasat, şase-şapte… Pe arbitru îl chema ca pe mine, ce să-i zic? Cu Dorohoi nu-l vom avea pe Enciu. Încercăm să câştigăm următorul meci, cu toate că ne confruntăm cu ceva probleme şi o să mai apară, pentru că avem foarte mulţi la limită, cu trei cartonaşe galbene. Cu ACS Berceni, ne-au lipsit Neagu şi Straton, iar apoi Ivănică s-a accidentat. Plus că pe Bardu nu-l am de la începutul campionatului, dar asta e situaţia. Eu nu o să dau vina niciodată pe jucători sau pe accidentări“, a declarat Marian Pană.

VEZI mai mult pe LIGA2.RO

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES





































ULTIMA ORA