FC Botoșani a reușit să obțină al doilea punct în meciurile jucate împotriva FC SB-ului. Echipa lui Costel Enache a reușit să revină de la scorul de 2-0, a egalat și chiar putea marca golul victoriei pe finalul jocului.
Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani, i-a lăudat pe jucători și a spus că au fost mai buni decât vedetele FC SB-ului.
„Trebuie să mulțumesc Taromului că m-a văduvit de prima repriză când am luat două goluri. Am stat două ore în aeroport și am ajuns la stadion când a dat gol Papa. Am jucat bine. În repriza a doua am văzut echipă de echipă. Puteam să-i batem. Felicitări, bravo lor. Primul gol a fost unul prostesc iar 11 metri nu știu dacă a fost. Am revenit foarte bine. În repriza a doua am fost o echipă mult peste Steaua. Trebuie să fim mândri de ei. Noi nu am fost în criză. Am jucat fotbal dar am avut parte de ghinion. Important este să avem curaj”, ne-a spus Valeriu Iftime.