2.2 C
Botoșani
marți, 10 decembrie 2024

FC Botoşani – Viitorul. Stelian Cucu: „Putem câştiga meciul. Viitorul nu mai este echipa de anul trecut”

fc-botosnai-cucu-albut

FC Botoşani şi Viitorul Constanţa se vor întâlni mâine după amiază, pe stadionul Municipal, în primul meci al etapei a VIII-a din Liga I. Pe locul doi în clasament şi cu cel mai mare număr de goluri marcate, fotbaliştii botoşăneni sunt optimişti că vor obţine trei puncte în partida de mâine.

Mijlocaşul Stealian Cucu a revenit după o accidentare care l-a ţinut departe de gazon o perioadă mai lungă de timp şi spune că este apt sută la sută să joace în partida de mâine.

„Putem câştiga meciul. Viitorul nu mai este echipa de anul trecut, au pierdut şi ei câţiva jucători experimentaţi. Brandan este un jucător experimentat care îi ţine în priză pe jucătorii mai tineri. Poate face diferenţa. Eu mă antrenez sută la sută cu echipa şi depinde de domnul Leo ce echipă va alcătui. Este o bucurie în vestiar dar noi luăm meci cu meci şi nu ne gândim deocamdată că suntem pe locul doi. E prea devreme să ne gândim la play-off. Timpul va decide unde ne vom afla”, a declarat Stelian Cucu.

Optimist este şi portarul Călin Albuţ care în 2015 a evoluat în 13 partide pentru Viitorul. El consideră că echipa lui Gică Hagi nu mai forţa din sezonul trecut şi FC Botoşani poate obţine toate cele trei puncte.

„Sunt două echipe bune ale campionatului nostru. Noi suntem pe doi, ei pe locul şapte, dar diferenţa este foarte mică. Sper ca după meciul ăsta diferenţa să fie de şase puncte. Viitorul este o echipă bună. Dacă anul trecut aveau mai mulţi jucători cu experienţă, anul acesta se bazează mai mult pe jucători din academie. Au mai mulţi jucători care pot face diferenţa. Chiţu e în formă foarte bună, Florinel Coman este un jucător tânăr. Dacă jucăm cum am jucat până acum, să fim agresivi, să-i luăm de sus, eu zic că avem şanse mari să câştigăm. Nu e o echipă extraordinar de bună, făţă de anul trecut. Asta nu înseamnă că vom avea un meci uşor”, a spus Călin Albuţ care se aşteaptă ca la meciul de mâine să vină mulţi spectatori.

„Publicul este foarte frumos la Botoşani, vin mulţi spectatori. Şi la meciul amical am avut peste 2000 de spectatori ceea ce la multe echipe nu se întâmplă nici la meciuri oficiale. Una este să joci cu suporteri şi una este să joci cu stadionul gol”, a adăugat goalkeeperul botoşănean.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA