Leo Grozavu este foarte mulțumit de prestația elevilor lui în meciul cu Universitatea Craiova, chiar dacă FC Botoșani a obținut un punct în al treia minut al prelungirilor.
“Un egal foarte muncit. Un punct meritat de băieți pentru modul cum au crezut până la final. Jos pălăria pentru cu au luptat. A fost un meci încrâncenat, mai puțin spectaculos dar și în condițiile astea au fost patru goluri. Suprafața terenului, foarte grea. E bine că am reușit să scoatem un punct care este foarte important pentru moralul lor. Sperăm să cântărească acest punct. Am avut un program infernal, jocuri cu echipe foarte grele. Am reușit să scoatem câte ceva pe teren propriu. În deplasare am rămas datori dar am avut și ghinion, am prins la Rapid un teren impracticabil. Din cele două jocuri rămase, va trebui să încercăm să scoatem ce se poate, după care începe lupta finală. Sperăm să fim în cea mai bună formă, să avem moralul bun”, a spus Leo Grozavu.