13.3 C
Botoșani
luni, 28 octombrie 2024

FC Botoșani – “U” Cluj 1-2. O. Sabău: “Am venit peste ei, efectiv nu le-am mai dat posibilitatea să atace”

Universitatea Cluj a câștigat partida de Municipalul din Botoșani, a acumulat 29 de puncte și va termina turul campionatului pe primul loc al clasamentului. Antrenorul Ioan Ovidiu Sabău este mulțumit de parcursul echipei dar spune că lupta pentru un loc în play-off nu s-a încheiat.

“Un început ezitant, destul de fricoși. N-am intrat bine în joc. Prea mult am studiat adversarul, o oarecare teamă. Asta a fost senzația de pe margine. La prima ocazie am primit acel gol. Au mai avut două-trei contraatacuri destul de periculoase, după care ne-am trezit. Am început să pasăm mai rapid, să schimbăm direcția de atac. Am controlat jocul, am avut și acea bară, gol, am venit peste ei, efectiv nu le-am mai dat posibilitatea să atace. Suntem o echipă de play-off, așa arătăm, suntem de atâta timp pe primul loc. Creștem ca și echipă, ca identitate. E prea devreme să discutăm despre lupta la campionat. Încă mai avem multe meciuri de jucat. Nicio echipă nu poate spune că este calificată în play-off. Îmbucurător este că de șapte-opt etape suntem pe primul loc și astăzi am reușit să revenim. Vreau să-i felicit pe jucători”, a spus Ioan Ovidiu Sabău la finalul partidei.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA