13.3 C
Botoșani
luni, 28 octombrie 2024

FC Botoșani – “U” Cluj 1-2. L. Ciobotariu: “Două goluri care puteau fi evitate”

Liviu Ciobotariu este dezamăgit după înfrângerea de pe teren propriu în fața Universității Cluj și spune că golurile ardelenilor puteau fi evitate.

Am făcut un joc bun defensiv, păcat că în prima repriză am avut ocazia să facem 2-0, dar Adams n-a fost inspirat. Apoi, la 1-1, la fel, n-a fost pregătit pentru finalizare. Suntem în situația asta, trebuie să acumulăm puncte. Știu că nu va fi ușor, suntem pe ultima poziție, lucrul ăsta ne apasă, trebuie să ieșim de acolo. Asta le-am reproșat la pauză, ne-am pierdut un pic din intensitate. Ne-a lipsit agresivitatea, în special la mijlocul terenului. Asta le-am reproșat băieților, trebuia să stăm mai aproape de adversar.

Iar am făcut două greșeli imense, două goluri primite din faze fixe. Dar fac o paranteză, cred că înainte de cornerul de la primul gol a fost o minge lungă și cred că Boboc a fost în ofsaid și nu s-a semnalizat. La golul 2, la fel, un fault foarte ușor acordat. În orice caz, greșeala a fost tot de partea noastră. Totuși, sunt două goluri care puteau fi evitate”, a spus Liviu Ciobotariu, potrivit DigiSport.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.











































ULTIMA ORA