1.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

FC Botoșani s-a despărțit de doi jucători

Doi jucători au părăsit clubul FC Botoșani după barajul cu Universitatea Craiova. Este vorba de fundașul dreapta Christoper Braun și mijlocașul albanez Realdo Fili.

Iarna trecută, oficialii clubului FC Botoșani i-au propus lui Christoper Braun prelungirea contractului dar acesta a refuzat. El a primit o ofertă mult mai avantajoasă din punct de vedere financiar de la CFR Cluj și a semnat cu formația campioană. Al doilea jucător care a plecat de la FC Botoșani este albanezul Realdo Fili. În ultima perioadă, Marius Croitoru nu s-a mai bazat pe el iar fotbalistul albanez a decis să plece în SUA.

“La acest final de sezon ne despărțim de Realdo Fili. Îți mulțumim pentru cei doi ani și jumătate alături de FC Botoșani! Îți dorim mult succes în SUA, în noua etapă din viața ta. Ne va fi dor de flick-flack-ul tău de bucurie la gol!”, este mesajul transmis de FC Botoșani.

La final de contract este și căpitanul Enriko Papa. Acesta încă nu a semnat un nou contract dar oficialii clubului sunt optimiști că va accepta oferta și va rămâne la Botoșani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA