0 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

FC Botoșani a remizat cu rușii de la FK Tosno

FC Botoșani a jucat în această după amiază al treilea meci amical din cantonamentul din Turcia. Adversari au fost rușii de la FK Tosno, echipă aflată pe locul 14 în prima ligă din Rusia.

Costel Enache a început meciul cu Pap – Ungurușan – Plămadă, Burcă, Acsinte – Tincu, Cucu – Roman, Moruțan, Golofca – Axente. Botoșănenii au avut o posesie mai bună în debutul meciului dar șansele de gol au aparținut rușilor. În minutul 20, Golofca a scăpat pe stânga, a centrat în careu, Tincu a șutat, portarul de la FK Tosno a respins până la Mircea Axente care a împins mingea în poartă.

Rușii au ieșit mai mult la joc după primirea golului și au reușit să egaleze în minutul 35 prin Trujic. Până la pauză, și-au mai creat alte două ocazii dar după 45 de minute scorul era 1-1.

La pauză, ambii antrenori au făcut mai multe schimbări iar la șapte minute de la reluarea jocului, FK Tosno a reușit să marcheze prin Skvortsov, după o greșeală în defensiva botoșănenilor. Elevii lui Enache au controlat jocul după primirea golului doi iar în minutul 76 au reușit să egaleze prin Dumitras, în urma unei faze fixe. Partida s-a încheiat la egalitate, scor 2-2.

Ultimul meci amical din Turcia se va juca pe 22 ianuarie când FC Botoșani va întâlni pe Arka Gdynia din Polonia.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA