1.7 C
Botoșani
luni, 25 noiembrie 2024

FC Botoșani mizează tot pe jucători străini

Până în prezent, oficialii clubului FC Botoșani s-au înțeles cu patru fotbaliști care au efectuat vizita medicală și urmează să semneze contractele. Este vorba de un mijlocaș belgian în vârstă de 24 de ani, un atacant în vârstă de 21 de ani care a mai fost în lot la Sepsi și CFR Cluj și un atacant Macedonian în vârstă de 24 de ani.

“Sunt patru jucători care fac vizita medicală și în cazul în care totul este ok, vor semna. Sigurul jucător român care a semnat este Andrei Dragu. Restul jucătorilor sunt străini. Mai suntem în discuție cu doi jucători. Avem un regulament pe care trebuie să-l respectăm, cu limită de străini, limită de jucători formați la nivel local, cu limită de jucători formați la nivel național”, a spus Marius Croitoru.

În condițiile în care FC Botoșani nu are bani pentru transferuri, Croitoru trebuie să găsească jucători liberi de contract, care să nu aibă pretenții financiare mari și care să fie utili echipei.

“Mi-aș dori să aduc jucători buni, cu experiență și să aibă maxim 23-24 de ani. E clar că poți avea viitor. Acești jucători costă. Vom încerca să aducem jucători, să le oferim un contract pe trei ani. Îi aduci, un an se acomodează iar în următorul an ești la mâna lor, nu vor să mai semneze, te condiționează ei sau impresarii. Ajungi să pierzi jucători. Îi luăm, îi formăm sau îi reformăm, îi ajutăm să revină în prim-plan după care ești la mâna lor”, a mai spus antrenorul echipei FC Botoșani.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.




















































ULTIMA ORA