FC Voluntari a pierdut cu 4-1 la Botoșani deși a fost echipa care a deschis scorul prin Laidouni, atacantul dorit de Gigi Becali la FC SB.
La finalul partidei, Cristiano Bergodi, antrenorul ilfovenilor, a declarat că încă are mari probleme de lot și că așteaptă întăriri.
„A fost un meci greu pentru noi, e un teren unde e foarte greu de a lua puncte. Am început binișor, eram în avantaj dar ei au întors rezultatul. Este o echipă foarte bună, puternică. Am pierdut acest meci, noi suntem în urmă cu pregătirea, cu construirea echipei. Suntem în întârziere. Jucăm fără atacanți. Echipa a slăbit cu minim 40%. E vina tuturor pentru că încă echipa nu este făcută bine. Avem nevoie de jucători. Am luat doar un punct cu Sepsi”, a spus Cristiano Bergodi.