1.6 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

FC Botoşani – FC Voluntari 3-0. Leo Grozavu: „Au fost meciuri pe care le-am pierdut şi în care am jucat mai bine decât astăzi”

leo grozavu

FC Botoşani a reuşit să se impună şi în faţa echipei FC Voluntari şi a reintrat în cărţi pentru primul loc al play-out-ului. După această victorie, Leo Grozavu şi-a felicitat jucătorii pentru cele trei puncte dar tehnicianul botoşănean a declarat că jocul nu a fost aşa cum şi-ar fi dorit el.

„Sunt bucuros de cele trei puncte, o victorie muncită pentru care îi felicit pe toţi cei care au luat parte. Ne bucurăm că am acumulat trei puncte foarte importante care ne dau o oarecare linişte pentru a pregăti meciurile următoare. Sunt încă foarte multe jocuri, nu s-au epuizat nicio treime din jocuri. Va fi un campionat disputat dar încrederea jucătorilor creşte de la joc la joc. Sunt echipe pe care noi putem să le abordăm mai cu încredere. Pe teren propriu, când suntem conectaţi la joc, suntem greu de doborât. Mă bucur că avem al treilea joc consecutiv fără gol primit, ceea ce contează foarte mult. Sunt multe lucruri bune, am făcut şi lucruri mai puţin bune. Noi am pregătit jocul la victorie, am vrut să fim mult mai agresivi decât am fost, să jucăm pe atac. Din păcate, şi ora asta de disputare… Joci un meci la 8, altul la 4, nici antrenamentele nu am reuşit să le reglăm. Din acest motiv nu am avut prospeţimea necesară. Ştiam că întâlnim o echipă cu jucători cu calitate, o echipă valoroasă, aveam două înfrângeri în sezonul regulat cu ei. Au schimbat antrenorul cu câteva zile înainte. Rezultatul ne mulţumeşte dar au fost meciuri pe care le-am pierdut şi în care am jucat mai bine decât astăzi. Ăsta e paradoxul fotbalului. O săptămână grea, cu trei jocuri. Important este că am legat două rezultate pe teren propriu, ne aşteaptă o partidă dificilă la Iaşi”, a declarat Leo Grozavu.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA