FC Botoșani va juca în această seară împotriva FC SB, meci programat să se dispute de la 20.30, pe stadionul Municipal. Partida va fi arbitrată de Ovidiu Hațegan, ajutat de Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe.
Valeriu Iftime, patronul FC Botoșani, vrea o victorie în partida din această seară, pentru a face un pas mare către play-off-ul Ligii 1. În același timp, el spune că indiferent de rezultatul partidei, vor exista comentarii.
„Nu poate să nu te deranjeze prostioarele astea. Pe de altă parte, sunt deja obișnuit. Mulți mi-au spus că dacă batem înseamnă că ne lasă FCSB, dar deja m-am obișnuit cu vorbele astea. Eu vreau să ne facem noi jocul nostru. Este mult prea mult spus și e exclus să faci meciuri de prietenie cu FCSB. Ar fi rușinos.
Așa se va spune, că le dăm puncte în play-off. Dar o vor spune cei fără minte. Eu sper să demonstrăm în timp că suntem o echipă foarte serioasă, să facem un meci bun duminică. Apoi se pot lua și puncte în play-off, pentru că nu vreau să ajung acolo să mă aflu în treabă”, a spus Valeriu Iftime, conform Fanatik.
„Să fim mai atenți și mai în formă ca în tur. Am primit trei goluri din cauza apărării. O greșeală poate întoarce tot meciul. Mă rog ca toate lucrurile să fie echilibrate și ca băieții de la Botoșani să înțeleagă asta. Putem câștiga și în ultima secundă.
Sunt mai importante meciurile cu FCSB pentru că joci cu o echipă titrată. Noi vrem să dăm totul în astfel de meciuri. Nu are nicio legătură faptul că am exportat la FCSB. Ambiția de a-i bate este dintotdeauna. Au fost meciuri în care ne-am comportat lamentabil și în care am fost acuzați că lăsăm meciul, alteori am jucat bine. Anul trecut am fost bine. I-am bătut, am făcut egal în play-off. Da, cu echipele importante este mai mare motivația. Un meci cu FCSB este unul de palmares”, a mai spus Valeriu Iftime.