Costel Enache, antrenorul principal al FC Botoşani, s-a declarat foarte mulţumit de rezultatul din meciul cu Dinamo, în condiţiile în care echipa sa a jucat jumătate de repriză cu un om în minus. La finalul partidei şi-a felicitat jucătorii pentru atitudinea pe care au avut-o pe parcursul celor 95 de minute.
„Trebuie să rămânem realişti. Consider că rezultatul este oglinda perfectă a jocului, unul echilibrat, în care ambele echipe şi-au creat ocazii. S-a ratat dar jocul a avut ritm, am avut intensitate. Pentru spectacol, cred că ne-am făcut treaba. Ce am pregătit pentru jocul de astăzi, am realizat. Mă consider mulţumit, nu am ce să le reproşez jucătorilor. Au fost motivaţi, responsabili, foarte implicaţi şi nu au cedat în momentele în care adversarul a avut superioritate. Bravo lor, sunt mândru de ei. Trebuie să-i felicit pe arbitri, au avut un meci greu, cu intensitate. Au dus meciul foarte bine”, a spus Costel Enache.
FC Botoşani este pe locul patru după 15 etape dar antrenorul botoşănean încă ezită să vorbească de play-off.
„Încă sunt circumspect. Trebuie să fim conştienţi că drumul este foarte lung. Clasamentul s-a strâns în zona play-off-ului. E foarte mult de muncă”, a afirmat Costel Enache.
Pentru FC Botoşani urmează un nou adversar dificil. Este vor de CFR Cluj. Meciul se va juca joi, de la ora 18.00, tot pe stadionul Municipal.
„Analizăm situaţia, am avut discuţii cu conducătorii clubului. E foarte important să vedem care este strategia clubului, ce vrem să facem, cum să abordăm jocurile. Ar putea apărea schimbări dar e devreme să vorbim. Nu ne puteam face o strategie pentru meciul de cupă până nu terminam acest joc, să vedem evoţia jucătorilor, starea de sănătate şi eventualele suspendări”, a mai declarat Costel Enache.