3.7 C
Botoșani
luni, 9 decembrie 2024

FC Botoşani – Concordia Chiajna. Cristi Pustai: „Dacă reuşim a patra victorie consecutivă, putem spune că ne pare rău că se întrerupe campionatul”

cristi pustai conferinta

FC Botoşani va încheia anul cu un meci pe teren propriu împotriva formaţiei Concordia Chiajna, o echipă care şi-a schimbat de curând antrenorul şi care încă mai speră să se salveze de la retrogradare. Cristi Pustai, antrenorul principal al FC Botoşani, vrea a patra victorie consecutivă care ar asigura mai multă linişte în această iarnă.

„Este ultimul meci din acest an calendaristic. Jucăm cu o echipă cu care ne vom întâni şi în play-out, pe care încercăm să o păstrăm la o distanţă considerabilă. O echipă care nu a mai pierdut de mult timp, nici nu a reuşit prea multe victorii dar care are o atitudine schimbată după venirea noului antrenor. Va fi un meci greu pentru că este ultimul. Am încredere că vom fi la fel de realişti, de conectaţi la miza acestui joc şi vom păstra evoluţia bună şi în meciul de vineri seară”, a spus Cristi Pustai, adăugând:

„Dacă reuşim a patra victorie consecutivă, putem spune că ne pare rău că se întrerupe campionatul. Se încheie un an, toţi avem familii, ne dorim să stăm de sărbători. Le doresc tuturor oamenilor sărbători fericite şi sper să benefi de aportul publicului şi la acest ultim meci. O să vină iarna, pregătire grea”.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES








































ULTIMA ORA