Antrenorul Costel Enache și conducătorii clubului FC Botoșani încearcă să transfere încă doi jucători în următoarele zile. Plecarea căpitanului Mihai Roman i-a dat planurile peste cap antrenorului Costel Enache care a cerut urgent întăriri.
Tehnicianul botoșănean a cerut doi jucători de profil ofensiv dar spune că încă se negociază. Este vorba atât de jucători români cât și de jucători străini. Cert este că în cazul în care se va reuși aducerea acestor jucători, ei nu vor juca în partida de luni cu Sepsi Sf. Gheorghe.
„Încercăm să căutăm cele mai bune soluții. Nu avem nevoie de foarte mulți jucători dar cred că doi jucători vor mai veni. Căutăm jucători care să fie încadrați rapid în grupul nostru și care să poată ajuta imediat echipa. Avem în atenție atât jucători români cât și străini. Avem ceva priorități dar depindem de discuțiile dintre cluburi, de negocieri. Cred că în două-trei zile putem fi mai siguri. Chiar dacă vine cineva azi sau mâine, e imposibil să-l folosim la jocul cu Sepsi. Noi dezvoltăm jocul pe forța grupului și nu pe calitățile individuale ale jucătorilor. Nu cred că ne poate ajuta un jucător fără să înțeleagă ce vrem noi să facem, fără să cunoască grupul”, a spus Costel Enache.