Marius Şumudică, antrenorul principal al Astrei Giurgiu, nu se dezminte. Înaintea partidei a intrat pe teren, a cerut seminţe de la un spectator şi a mâncat pe banca de rezerve. În timpul meciului, i-a provocat în permanenţă de spectatorii de la tribuna I iar la conferinţa de presă a arătat scene obscene.
“Felicit jucătorii pentru prestaţia din seara asta. Am avut o prestaţie peste aşteptările mele având în vedere că ne-au lipsit Boudjema, Daniel Niculae, T. Seto, Lovin, Teixeira. Am jucat cu jucătorii care au fost la Plzen şi care au stat şapte ore în aeroport, la două zile am venit aici şi am ajuns noaptea trecută la ora trei. La Suceava era ceaţă şi am aterizat la Iaşi. În condiţiile astea este un rezultat foarte bun, un rezultat care îmi dă speranţe. Am spus că această echipă va creşte şi s-a văzut. Am întâlnit o echipă bună, cu un antrenor bun. Ţin să felicit brigada de arbitri. Botoşaniul este o echipă căreia publicul îi dă un anumit impus şi arbitrii sunt şi ei puşi sub presiune. Felicit publicul botoşănean chiar dacă mai au câte ceva să-mi reproşeze şi pe unii săracii cred îi doare de cât au ridicat degetul în sus. Eu îi felicit, este un public care îşi doreşte ca echipa proprie să facă rezultate”, a declarat Marius Şumudică.