FC Botoşani va întâlni luni seară, pe teren propriu, formaţia ASA Tg. Mureş, în ultimul meci al etapei a VI-a din Liga I. La prima vedere, botoşănenii sunt favoriţi în acest joc dar tehnicianul Leo Grozavu a tras un semnal de alarmă şi a declarat că meciul va fi mai greu decât se aşteaptă toată lumea.
În acest sezon, FC Botoşani are două victorii, un rezultat de egalitate, două înfrângeri, 10 goluri marcate şi 7 primite. ASA Tg. Mureş are cinci înfrângeri consecutive, doar 3 goluri marcate şi 11 primite.
„Eu personal suflu şi în iaurt. Am suficientă experienţă, ca jucător şi antrenor, ştiu că în astfel de jocuri toată lumea vede meciul câştigat dinainte dar nu e chiar aşa. Este o partidă dificilă. Chiar dacă nu au acumulat niciun punct până acum, la ultima lor partidă de pe teren propriu au dominat meciul şi nu meritau să piardă. Ne va aştepta o partidă cu o partidă care se va închide foarte bine şi va încerca să joace mult pe contraatac. Va trebui să fim cât se poate de conectaţi. Tg. Mureş are mulţi jucători cu experienţă, un antrenor care îi aşează foarte bine din punct de vedere defensiv. Dacă vom considera partida dinainte câştigată, ne vom înşela”, a declarat Leo Grozavu.
Pentru partida cu ASA Tg. Mureş, Leo Grozavu nu va putea conta pe Istvan Fulop, golgheterul Ligii I în acest moment. De asemenea, Mihai Roman şi Andrei Patache sunt incerţi.
Andrei Herghelegiu: „Trebuie să fim foarte concentraţi şi să câştigăm. I-am văzut în meciul precedent, nu pot spune că m-au impresionat dar niciun meci nu seamănă cu altul. Au foarte mulţi jucători cu experienţă şi va fi greu. La Mediaş nu am fost sută la sută, am intrat în a doua repriză. Acum mă simt foarte bine, aştept meciul şi decizia antrenorului”.
Andrei Patache: „Ar fi ruşinos să nu câştigăm luni. Noi ne gândim doar să câştigăm toate cele trei puncte. I-am urmărit în mai multe meciuri dar nu se compară un meci cu altul. Astra a luat cinci acum patru zile iar aseară a câştigat cu 1-0 în deplasare. În fotbal orice e posibil. Depinde doar de noi. Dacă intrăm bine şi marcăm în primele zece minute, meciul va fi uşor. Dacă nu, noi ne vom face meciul greu”.