19.9 C
Botoșani
miercuri, 11 septembrie 2024

FC Botoşani are mai multe puncte decât avea în sezonul trecut, după 20 de etape

fcbotosani - rapid (27)

FC Botoşani a acumulat 21 de puncte după 12 etape, are şase meciuri consecutive fără înfrângere iar tehnicianul Leo Grozavu este în sfârşit mulţumit. Exigentul antrenor botoşănean a spus că şi-a atins primul obiectiv din acest sezon.

Pentru FC Botoşani mai urmează cinci partide din acest tur de campionat în care va întâlni pe teren propriu pe CFR Cluj şi Steaua, iar în deplasare pe CSU Craiova, Pandurii şi Viitorul. Deşi este o serie de cinci meciuri foarte dificile, Leo Grozavu este optimist şi vrea punct sau puncte în fiecare joc.

„Le-am spus băieţilor că ne-am atins primul obiectiv pe care ni l-am propus. Sper să nu ne oprim aici. Mai sunt cinci partide de campionat din acest tur. Toate sunt dificile dar ne dorim să aducem în continuare puncte. Suntem într-un moment bun. Avem şase jocuri fără înfrângere. Trebuie să ne pregătim în continuare, să muncim în continuare, să rămânem la fel de modeşti şi mai mult ca sigur rezultatele vor apărea”, a spus Leo Grozavu.

În sezonul trecut, FC Botoşani a avut un start foarte bun de campionat şi a obţinut 19 puncte în zece etape dar până la finalul turului nu a mai obţinut niciun punct. În primele trei etape din retur, roş-alb-albaştrii au doar un punct şi astfel, după 20 de etape, FC Botoşani avea 20 de puncte, cu un punct mai puţin decât a acumulat sezonul acesta în 12 etape.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES





































ULTIMA ORA