1.7 C
Botoșani
miercuri, 27 noiembrie 2024

FC Botoşani – ACS Poli Timişoara 1-1. Şi-au revenit din ŞOC. Cum să câştigi când portarul tău e cel mai bun jucător de pe teren?

fc botosani - acs poli timisoara (6)

FC Botoşani a devenit una din echipele slabe ale Ligii I, o echipă care nu mai sperie pe absolut nimeni, o echipă care în deplasare face doar act de prezenţă iar pe teren propriu este incapabilă să obţină puncte, fie că înfruntă formaţiile bune ale campionatului, fie nou promovatele.

Meciul cu ACS Poli Timişoara ne-a arătat limitele unei echipei FC Botoşani care din vara acestui an tot ne-a dat speranţe că are valoare şi că îşi poate reveni. Vreo două-trei luni tot am auzit că principala problemă o reprezintă jucătorii accidentaţi dar când vor reveni… Au revenit. Cu excepţia lui Ngadeu, toţi ceilalţi sunt apţi. Şi ce dacă. Jocul echipei nu s-a schimbat în bine. Ba din contra. Toţi sunt apţi dar prea puţini joacă. Dimitrov face un meci bun pe lună, Cordoş este campion la gafe, Martinus nu mai driblează pe nimeni, Roman este în plus pe teren iar Cabrera a început să joace în nota echipei. Acsinte, Vaşvari şi Hadnagy au fost puţin peste media echipei dar nici ei nu au avut realizări deosebite. Portarul Plamen Iliev a fost singurul care a demonstrat în meciul cu Poli că este un fotbalist foarte bun iar punctul obţinut de FC Botoşani i se datorează în mare măsură. Foarte adevărat este că Pustai nici nu avea prea multe soluţii în lot. Batin este într-o formă slabă iar Cucu a făcut multe greşeli în ultima perioadă. Au intrat în partea secundă Fulop, Raul Costin şi Ivanovici. Doar Ivanovici a adus un pus în ofensivă, el reuşind să marcheze şi golul egalizator.

Ca joc, FC Botoşani nu a impresionat cu nimic. Multe mingi aruncate la bătaie în careul timişorean şi care au fost respinse cu uşurinţă de fundaşii centrali. Doar combinaţia dintre Ivanovici şi Hadnagy de la gol ne-a adus aminte de jocul pe care îl prestau roş-alb-albaştri în sezonul trecut.

Şi-au revenit din şoc

După o serie de rezultate slabe s-a considerat că trebuie un şoc la echipă. A plecat Leo Grozavu şi a venit Cristi Pustai iar noul tehnician a început cu un egal cu ASA Tg. Mureş şi o victorie cu CSU Craiova. S-a spus că era „şocul de care echipa avea nevoie”. După meciul câştigat în faţa oltenilor, jucătorii botoşăneni parcă şi-au revenit din şoc şi au început să joace la fel de prost ca în ultima parte a mandatului lui Grozavu. Au pierdut fără drept de apel în faţa Viitorului, au fost eliminaţi din Cupa României şi au scos un punct chinuit cu Poli Timişoara într-un meci în care bănăţenii au avut marile ocazii. La cum se prezintă lucrurile, viitorul echipei FC Botoşani nu arată prea bine iar oficialii clubului ar trebui să se gândească serios la ce vor face în iarnă.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA