2.7 C
Botoșani
marți, 26 noiembrie 2024

EXEMPLU DE URMAT. Un primar din judeţul Botoşani a tăiat ajutoarele sociale la 500 de persoane pentru că nu au prestat orele de muncă

stefanesti

Un primar din judeţul Botoşani a decis să ia măsuri cu beneficiarii de ajutoare sociale. Încă din primele zile ale mandatului, edilul a decis să aplice legea iar într-un an, numărul asistaţilor social din oraş a scăzut de la 850 la 360.

Florin Buţura a fost ales primar al oraşului Ştefăneşti în vara anului trecut. Una dintre primele măsuri luate a fost verificarea listelor cu asistaţi social şi stabilirea unui grafic privind orele de muncă în folosul comunităţii pe care aceştia trebuiau să le efectueze. Unii dintre ei erau plecaţi la muncă în străinătate, alţii au refuzat să se prezinte. Edilul spune că nu a făcut niciun compromis iar cei care nu s-au prezentat, au rămas fără ajutorul social. Într-un an de zile, numărul beneficiarilor de ajutor social în oraşul Ştefăneşti şi satele arondate, a scăzut de la 850 la 360. Decizia primarului a stârnit nemulţumirea unora, în special a celor de etnie romă, dar Florin Buţura spune că nu va renunţa şi că va respecta legea indiferent de pierderile electorale pe care le va avea.

“Vara trecută erau în peste 850 de persoane care beneficiau de ajutoare. Acum avem vreo 360 de persoane. Nu au venit să-şi facă orele de muncă şi după o lună de zile au pierdut aceste ajutoare sociale. În fiecare lună ei sunt chemaţi să-şi facă orele de muncă, la curăţenie, strâns hârtii, la desfundat poduri. Nu sunt lucrări grele. Până la urmă, mizeria tot ei o fac”, ne-a spus Florin Buţura, primarul oraşului Ştefăneşti.

ARTICOLE CARE AR PUTEA FI DE INTERES




















































ULTIMA ORA